sâmbătă, 15 decembrie 2012

Anul 67 - Vespasian ocupă Galileea


Senatorul şi guvernatorul Vindex se revoltă împotriva Împăratului Nero, fiind primul dintr-o serie de revolte care au dus la căderea lui Nero.

Gaius Licinius Mucianus îl înlocuieşte pe Cestius Gallus ca guvernator al Siriei.

Provincia Iudaea (Iudeea): Titus Flavius Vespasian ajunge în Ptolemaida, împreună cu Legiunea X Fretensis şi Legiunea V Macedonica pentru a combate Revolta evreilor.
Vespasian este alături de fiul său Titus, care aduce Legiunea XV Apollinaris din Alexandria. Până în primăvară romanii strâng pentru campania împotriva evreilor mai mult de 60.000 de soldaţi, inclusiv trupele auxiliare şi trupele trimise de regele Agripa al II-lea.
Liderii evrei de la Ierusalim sunt dezbinaţi din cauza luptelor pentru putere. Un război civil brutal începe. Zeloţii şi Sicarii execută pe oricine încearcă să părăsească oraşul.
Are loc asediul localităţii Jotapata şi masacrarea a 40.000 de locuitori evrei. Istoricul Josephus, lider al rebelilor din Galileea, este capturat de romani. Vespasian este rănit în picior de o săgeată trasă de pe zidul oraşului.
Căderea cetăţii evreieşti din Gamla în Golan în mâinile romanilor şi masacrarea locuitorilor săi.

Nero călătoreşte în Grecia, unde a participat la Jocurile Olimpice şi la alte festivaluri.

Sardinia devine o provincie romană.

Nero, gelos pe succesul Corbulo în Armenia, îi ordonă acestuia să se sinucidă. Corbulo literalmente "moare ucis de sabia lui".

Primul război romano-evreiesc 
- anul 67, răspunsul romanilor

După evenimentele din anul trecut, Împăratul Nero l-a înlocuit pe Gallus de la comanda trupelor din spaţiul evreiesc cu generalul Vespasian. Misiunea principală a noului comandant era să zdrobească rebeliunea. Vespasian a ajuns la Ptolemaida în aprilie 67, împreuna cu legiunile a V-a Macedonica şi XV Fretensis. Acolo, el s-a întâlnit cu fiul său Titus, care a sosit de la Alexandria cu Legiunea XV Apollinaris, precum şi cu diverse armate trimise de aliaţii romanilor, inclusiv cea trimisă de regele Agripa al II-lea. În total s-au strâns mai mult de 60.000 de soldaţi!

Vespasian şi-a început campania în Galileea. Multe oraşe evreieşti s-au predat fără luptă, în timp ce altele au trebuit să fie luate cu forţa. Dintre acestea, istoricul Josephus aminteşte de asedierea oraşelor Yodfat şi Gamla. 
Până în anul 68, rezistenţa evreiască în partea de nord a fost zdrobită, iar Vespasian şi-a stabilit sediul în Cezareea Maritima. Metodic, el a curăţat zona de coastă a ţării de toţi rebelii, evitând o confruntare directă cu rebelii de la Ierusalim.
Evreii, după ce au fost alungaţi din Galileea au reconstruite Iope (Jaffa), care a fost distrus mai devreme de Cestius Gallus. Înconjuraţi de către romani, acestia au reconstruit zidurile oraşului, şi au folosit o mică flotilă pentru a destabiliza alimentarea cu cereale a romanilor de la Roma şi din Alexandria. De asemenea, evreii au construit în această perioadă o mulţime de nave pirat cu care au cutreierat marea în zonele de coastă din Siria, Fenicia şi Egipt făcând astfel ca multe căi maritime să nu mai fie considerate sigure pentru navigaţie. 

Asediul de la Yodfat

Asediul de la Yodfat (ebraică: יוֹדְפַת, de asemenea, Jotapata, Iotapata, Yodefat) a fost un asediu executat de armata romană timp de 47 zile împotriva oraşului ocupat de evrei. Condus de generalul roman Vespasian şi de Titus, fiul său (ambii viitori împăraţi), asediul s-a încheiat cu ocuparea oraşului şi moartea majorităţii locuitorilor săi, plus înrobirea supravieţuitorilor. Acesta a fost cea mai sângeroasă bătălie din timpul rebeliunii evreieşti, depăşită doar de bătălia pentru Ierusalim. Asediul a fost povestit de istoricul Josephus, care a condus personal forţele evreieşti de la Yodfat şi a fost ulterior capturat de romani.

Guvernul rebelilor din Ierusalim a trimis la comanda forţelor rebele din Galileea şi Golan pe Yosef Ben Matityahu (viitorul Josephus), care, conform lui Josephus însuşi, a reuşit ca înainte de invazia romană să fortifice 19 din cele mai importante orase ale regiunii, inclusiv Yodfat. După o încercare eşuată de a înfrunta armata romană la Sepphoris, Josephus se retrage la Tiberias, dar apoi s-a stabilit Yodfat, atrăgând legiunile romane spre acest oraş.
Vespasian s-a îndreptat imediat spre Yodfat, mai ales când a auzit că aici sunt cantonate mari forţe rebele. El ştia că dacă le va înfrânge pe acestea atunci îi va fi mult mai uşor să ocupe restul regiunii.
Oraşul antic Yodfat este situat la aproximativ 22 km sud-est de Acre şi 9 km nord de Sepphoris, într-un cadru topografic care a ajutat în mare măsură la apărarea oraşului. Acesta a fost pozitionat pe un deal izolat ascuns între culmile înalte, înconjurat pe trei laturi de ravene abrupte şi era accesibil doar dinspre nord.
Dar principala problemă în Yodfat era lipsa oricărei surse naturale de apă! Săpăturile arheologice au scos la iveală existenţa unui sistem extins de cisterne, atât publice, cât şi private, care au fost folosite pentru a colecta apa de ploaie. Problema apei ar putea deveni critică dacă asediul romanilor s-ar prelungi în timp. Josephus spune că populaţia din Yodfat în ajunul asediului era de peste 40.000 de persoane, inclusiv refugiaţii.
Asediul s-a declanşat la începutul lunii iunie, când o forţă de o mie de călăreţi romani au sosit la Yodfat şi i-au silit pe evrei să închidă porţile oraşului şi să se retragă în spatele zidurilor. Imediat a sosit şi grosul forţelor romane. Vespasian şi-a stabilit tabăra personală la nord de oraş. A doua zi a ordonat un atac direct asupra zidurilor, dar evreii au rezistat şi au respins atacul. Vespasian şi-a dat seama că nu va putea lua oraşul în acest fel, aşa că a dat ordin pentru asediu. Soldaţii romani au înconjurat complet oraşul şi s-a început construirea de arme specifice stării de asediu (catapulte, ballistas etc), inclusiv a unor rampe care să ajungă până sus, la înălţimea crenelurilor zidului. În acest timp, arcaşii şi aruncătorii cu pietre au atacat trupele evreieşti care apărau zidul pentru a proteja construirea rampelor. 
Evreii au început să raţionalizeze apa pentru a putea sta cât mai mult în asediu. Romanii, auzind de problema cu care se confruntă evreii, au încercat să-şi concentreze focul "artileriei" (catapultelor) spre bazinele cu apă, tocmai pentru a agrava situaţia locuitorilor oraşului. Paradoxal, situaţia grea a rebelilor i-a determinat pe aceştia să lupte cu şi mai mare voinţă şi curaj deoarece mulţi preferau să moară în luptă decât să ajungă să moară de foame sau de sete!
Până la finalizarea rampei de asalt, Vespasian a ordonat folosirea berbecilor pentru spargerea zidului. Rebelii s-au apărat împotriva acestor încercări în diferite moduri, inclusiv încercând să aprindă berbecii pe care romanii îi foloseau sau aruncând de pe ziduri saci umpluţi cu pământ pentru zdrobirea acestora.  Josephus poveşteşte o întâmplare când unul din soldaţii evrei, considerat foarte puternic, a aruncat o piatră mare care a rupt capul de lovire a unui berbec! 
La un moment dat, Vespasian a fost rănit de o lance aruncată de pe ziduri de un apărător. Romanii au fost atât de furioşi încât au continuat bombardarea cu catapulte a oraşului şi pe timpul nopţilor. 
Când prima rampă a fost gata romanii au luat cu asalt zidul, dar evreii au răspuns cu aruncarea de ulei opărit peste soldaţii romani şi asaltul a fost respins!
Vespasian a ordonat continuarea construirii rampelor de asalt, plus a unor turnuri de asediu înalte de 15 metri. Pentru a-i proteja pe soldaţii care construiau aceste arme chiar sub zidul cetăţii, s-a continuat bombardamentul cu catapulte, cu săgeţi sau pietre. Asta a permis romanilor să ridice aceste rampe chiar peste nivelul zidului cetăţii. 

În ziua a 47-a asediului, ziua în care rampa a depăşit zidul, un dezertor evreu a mers la romani şi a prezentat situaţia dezastruoasă în care se aflau locuitorii din Yodfat. Apărătorilor le-a rămas foarte puţină hrană şi apă, iar soldaţii erau foarte obosiţi din cauza luptelor purtate şi ziua şi noaptea. În zorii zilei următoare, 20 iulie 67, o grupă de soldaţi romani, condusă de Titus însuşi, a  escaladat zidul folosind rampa, a ucis gărzile evreieşti şi apoi a deschis porţile cetăţii, lăsând întreaga armată romană să intre în oraş. Luaţi prin surprindere şi derutaţi de ceaţa groasă din acea dimineaţă, evreii au fost înfrânţi imediat, iar romanii au început măcelul! Potrivit lui Josephus, 40.000 de evrei au fost ucişi sau s-au sinucis, iar 1.200 de femei şi copii au fost luaţi în sclavie. 
Vespasian a interzis înmormântările, a ordonat distrugerea oraşului şi demolarea zidului cetăţii. Timp de peste un an zecile de mii de cadavre au fost lăsate pe străzile oraşului, apoi li s-a permis evreilor să se întoarcă în acele locuri şi să înmormânteze resturile celor morţi. 
Josephus împreună cu alţi evrei importanţi din oraş s-au ascuns într-o peşteră. Cei mai mulţi dintre aceştia preferau să se sinucidă decât să cadă în mâinile romanilor, dar pentru că sinuciderea era considerată un păcat s-a hotărât să se tragă la sorţi şi să se ucidă unul pe altul! Josephus a rămas printre ultimii, iar când au mai fost doar el şi încă un supravieţuitor au hotărât să renunţe la ucidere.
Capturat şi dus în faţa lui Vespasian, Josephus a profeţit că acesta va ajunge într-o zi Împăratul romanilor! Vespasian l-a cruţat pe Josephus, iar acesta a inceput să colaboreze cu romanii. La început ca şi sclav, el va fi eliberat mai târziu, şi i se va acorda cetăţenia romană, sub numele de Flavius ​​Josephus.

Asediul de la Gamla

Josephus Flavius​​, comandantul regiunii Galileea în timpul revoltei evreilor împotriva Romei, a fortificat în 66 Gamla considerând-o principala cetate pe Golan. Josephus oferă o descriere foarte detaliată privind topografia al oraşului, precum şi ravenele abrupte din jurul oraşului care făceau ca apărătorii să nu mai fie nevoiţi să construiască acolo un zid de apărare. În schimb, dinspre nord spre est s-a ridicat un zid de 350 de metri. Acesta a fost construit prin blocarea distanţelor dintre casele existente şi distrugând casele care stăteau în cale.
Iniţial loial romanilor, Gamla a ajuns sub influenţe refugiaţilor evrei care s-au răsculat şi astfel s-a alăturat rebeliunii.
Oraşul apucase deja să bată monede proprii, probabil mai mult ca un mijloc de propagandă decât ca monedă. Acestea poartă inscripţia "Pentru răscumpărarea Ierusalimului H (oly)" într-un amestec de paleo-ebraică (biblică) şi aramaică.
Josephus oferă, de asemenea, o descriere detaliată a asediului roman şi cucerirea Gamla în 67 CE de către componente ale legiunilor X Fretensis, XV Apollinaris şi V Macedonica. Romanii au încercat să ia oraşul prin intermediul unei rampe de asediu, dar au fost respinşi de către apărători. A doua încercare a romanilor este însă încununată de succes. Ei reuşesc să urce pe zidul cetăţii în trei locuri diferite şi invadează oraşul. Au început luptele de stradă, corp la corp. Străzile înguste i-au silit pe romani să lupte inclusiv pe acoperişurile caselor. Multe dintre acestea s-au prăbuşit sub greutatea soldaţilor provocând multe victime.
Interesant e că acest prim asalt este respins până la urmă de evrei, dar romanii revin peste câteva zile şi de această dată reuşesc să ocupe definitiv Gamla.
Potrivit lui Josephus, aproximativ 4.000 de locuitori au fost ucişi, în timp ce 5000, încercând să scape pe panta abruptă din nord, s-au călcat în picioare, au căzut sau poate s-au aruncat în prăpastie.
Ideea că aceşti locuitori s-au sinucis în masă a fost pus sub semnul întrebării de istorici, pentru că sinuciderea este interzisă în cele mai multe cazuri de legea iudaică. De aceea este puţin probabil ca mii de oameni să se fii sinucis în masă în Gamla!


Astfel, revolta din nord s-a prăbuşit, Ioan de Giscala şi Simon Giora Bar, lideri ai rebeliunii, a reuşit să fugă în Ierusalim. Din cauza multor facţiuni care se afirmau în mişcarea de revoltă, dar şi a izolării la care era supus de romani, Ierusalimul a ajuns în stare de anarhie. Radicalii au preluat controlul unei mari părţi a oraşului fortificat, iar finalul anului 67 marchează începutul unui război civil evreiesc în Ierusalim!

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu